Concertul caritabil „Pași în lumina Învierii” – 2024

Diac. Emilian Apostolescu – 16 Mai 2024 Biserica „Sfântul Elefterie”-Nou din București, Paraclis Patriarhal, a găzduit în seara zilei de joi, 16 mai 2024, a 9-a ediție a concertului caritabil intitulat „Pași în lumina Învierii”. Desfășurat cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, evenimentul muzical organizat de Asociația Studenților Teologi Ortodocși a avut ca scop strângerea de…

O noapte în rugăciune la Athos

          Sfântul Munte, grădină a Maicii Domnului și loc de taină, locul unde îngerii pământești se întrec cu cei cerești, în rugăciune. Îmi propun des anumite lucruri, însă reușesc să le duc la îndeplinire foarte rar. Nu mai fusesem în Muntele Athos de aproape 5 ani, asta deși îmi zic mereu…

Tronos la Parohia Borghesiana din Roma

Unirea Principatelor Române comemorată la Parohia Borghesiana din Roma | PS Varlaam Ploieșteanul a conferențiat pe această temă În seara zilei de sâmbătă, 27 ianuarie 2024, Parohia „Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou din Basarabi” din Roma-Borghesiana a fost gazda unui eveniment dedicat cinstirii Unirii Principatelor Române din 24 ianuarie 1859. Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal,…

165 de ani de la Unirea Principatelor

La Catedrala Patriarhală din Bu­curești a fost marcată în data de 24 ianuarie 2024, împlinirea a 165 de ani de la Unirea Țării Ro­mânești cu Moldova (1859). Prea­sfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, a săvâr­șit o slujbă de Te Deum, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, ca mulțumire adusă lui Dumnezeu și rugăciune…

La mulți ani, 2024!

Psalții Catedralei Patriarhale și Grupul psaltic Tronos vă mulțumesc pentru urările adresate. Mulțumim tuturor colaboratorilor și celor care ne-au susținut în anul ce a trecut precum și celor ce ne-au ascultat cu mult drag și ne-au împărtășit ocazional gândurile lor. Sperăm să fim aproape și în noul an, cu cât mai multe realizări ce aduc…

Tronos – colindătorii care-L așază pe Dumnezeu la masa de Crăciun

Colindele străvechi au legănat copilăria noastră și a părinților noștri și, an de an, ne fac să retrăim nostalgia noului pe care îl aduce Nașterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Cu siguranță este o perioadă în care starea aceasta cheie ne cuprinde pe toți, făcând ca în sufletele noastre să reînvie bunătatea, milostenia și mai cu…

Răsăritul cel de Sus – 2023

E noaptea sfântă pe pământ, când toți ne adunăm Și, împrejurul mesei stând, cu toți ne bucurăm. Mi-aduc aminte și acum de noi când eram mici,  Și de-acel liniștit Crăciun, acasă la bunici. Când buna noastră ne-aștepta, cu ochii plini de dor, Să mai petrecem timp cu ea, măcar de sărbători. Ea lângă sobă ne-așeza…

„După datini colindăm” ediția a XIII-a – 2023

Asociația Studenților Teologi Ortodocși a organizat joi, 14 decembrie 2023, concertul de colinde „După datini, colindăm” la Biblioteca Națională pentru a ajuta o fetiță de 11 ani care suferă de scolioză. La eveniment a fost prezent și Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, episcop vicar patriarhal. Pe scenă au urcat Corul de copii Radio dirijat de Răzvan…

TRONOS și lumina sufletului nostru – sărbătoarea Crăciunului

Tronos este mai mult decât un cor sau un grup psaltic, este „o stare”, este o familie, este rodul dragostei Părintelui Mihail pentru elevii săi. Am mai spus lucrul acesta și sper ca el să se așeze în sufletul fiecărui cititor. De câțiva ani încoace, perioada premergătoare praznicului Nașterii Domnului a dat contur, în ceea…

Corala Nicolae Lungu – un simbol al Patriarhiei Române

În contextul anului 2023, în care Biserica Ortodoxă Română a pus în lumină lucrarea marilor protopsalți și imnografi, dar totodată și a unor dirijori și compozitori de muzică bisericească, cu binecuvântarea și purtarea de grijă a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Corala „Nicolae Lungu” a Patriarhiei Române, dirijată de Părinte Stelian Ionașcu, a marcat câteva momente…