Imnografia canonului Nașterii Domnului

Etichete

, , ,

„Naşterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii Lumina cunoştinţei; că întru dânsa cei ce slujeau stelelor, de la stea s-au învăţat să se închine Ţie, Soarelui dreptăţii, şi să Te cunoască pe Tine, Răsăritul cel de sus, Doamne, slavă Ţie!“  (Troparul Naşterii Domnului)
Hristos Se naşte, slăviţi-L! Hristos din ceruri, întâmpinaţi-L!

Întruparea Fiului, văzută prin Canonul Naşterii Domnului

Pentru praznicul Naşterii Domnului cărţile de cult au reţinut două canoane, de mare profunzime duhovnicească şi de inegalabilă măiestrie poetică, alcătuite de Sfinţii Cosma de Maiuma (†781) şi Ioan Damaschin (†749). În cele ce urmează vom prezenta sensurile adânci ale praznicului Naşterii Domnului oglindite de canonul alcătuit de Sfântul Cosma de Maiuma, ale cărui irmoase s-au cântat la Utrenie în perioada Postului Naşterii Domnului, iar în întregime acesta se pune în ziua sărbătorii Crăciunului.
Specia imnografică a canonului s-a dezvoltat începând din secolul al VII-lea, ca un mod de înfrumuseţare a celor nouă cântări biblice de la slujba Utreniei. Canonul era o înşiruire de scurte tropare aşezate printre versetele odelor biblice, primul tropar purtând numele de „irmos“, adică „legătură, înlănţuire“, pentru că face legătura între tema cântării biblice şi tema praznicului preamărit în canon. Canoanele descoperă ascultătorului sensurile adânci ale evenimentelor sărbătorite. Pentru a ajunge la această exegeză eortologică, imnografii au folosit omiliile Sfinţilor Părinţi socotiţi normativi pentru doctrina şi spiritualitatea ortodoxă şi ale scriitorilor bisericeşti care au trăit înaintea lor.
Irmosul primei cântări, „Hristos Se naşte, slăviţi-L! Hristos din ceruri, întâmpinaţi-L! Hristos pe pământ, înălţaţi-vă!“, este preluat aproape în întregime din predica la Crăciun a Sfântului Grigorie Teologul (Migne, P.G. XXXVI, 312). Exclamaţia „Cântaţi Domnului tot pământul!“ este un citat din psalmi (95, 1), iar imnograful adaugă refrenul „că S-a preaslăvit“, ca şi la celelalte tropare ale aceleiaşi cântări, refren prin care se face legătura cu prima odă biblică (Ieşire 15, 1-19). Cele trei tropare ale acestei cântări amintesc despre întruparea de bunăvoie a Fiului, „Înţelepciunea, Cuvântul, Puterea şi Strălucirea Tatălui“, Cel ce ca Ziditor a plăsmuit pe om, pentru zidirea din nou şi înnoirea firii omeneşti căzute prin neascultare, deşi creată „după chipul lui Dumnezeu“ (Facere 1, 27). Această Naştere s-a făcut tainic, întru smerenie: „tăinuindu-se de puterile cele mai presus de lume şi de cele ce sunt pe pământ“.
Cântarea a treia preia din cântarea Anei, mama lui Samuel (I Regi 2, 1-10), afirmaţia că Dumnezeu este Cel ce „înalţă fruntea noastră“ şi exclamaţia „Sfânt eşti, Doamne!“, care revin în toate troparele odei. Irmosul aminteşte de cele două naşteri ale Fiului: una „fără stricăciune, din Tatăl, mai înainte de veci“, şi cealaltă în timp, „fără de sămânţă“, din Fecioara. Cel dintâi tropar îl aduce înainte pe Adam ca privitor al tainei Întrupării; acesta, alunecat oarecând în stricăciune prin amăgirea femeii sale, „din femeie văzând pe Hristos, a strigat: Sfânt eşti Doamne!“ Repararea greşelii celor întâi-zidiţi se face prin aceleaşi fapte, lucruri şi împrejurări, dar în chip plăcut lui Dumnezeu. Eva cea dintâi a adus păcatul, Eva cea de a doua, Fecioara-Maică, a mijlocit iertarea. Al doilea tropar precizează că mântuirea s-a realizat prin întruparea reală a Cuvântului lui Dumnezeu, care şi-a asumat trupul şi întreaga fire omenească, rămânând Dumnezeu şi îndumnezeind ceea ce a asumat. Ultimul tropar al cântării a treia cheamă Betleemul să se veselească, întrucât acum „Cel ce paşte pe Israel, strălucitor a ieşit“, aluzie prin parafrază la prorocia lui Miheea (5, 1).

Vlăstar din rădăcina lui Iesei

Oda a patra compară Naşterea din Fecioară cu „un toiag“ (traducere preferabilă „mlădiţă, vlăstar“) ieşit din rădăcina lui Iesei şi cu o floare odrăslită din el, după cum a zis Isaia (11, 1), căci deşi era Dumnezeu fără de trup, S-a întrupat din „cea neispitită de bărbat“, din neamul lui David. „Muntele cel cu umbra deasă“ este o referinţă preluată din cântarea biblică ce a servit ca model (Avacum 3, 1-13), închipuind pe Maica Domnului, cea împodobită cu virtuţi şi adumbrită de Duhul Sfânt. Troparul dintâi aminteşte de prorocia lui Iacob, care, atunci când a binecuvântat pe Iuda, din seminţia căruia avea să se nască Hristos, L-a numit pe Mesia „aşteptarea neamurilor“. Acesta a venit să primească „puterea Damascului şi prăzile Samariei“, după prorocia lui Isaia (8, 4), care prevestea astfel închinarea magilor. În troparul următor Cel născut în Betleem este numit „stea din Iacov“ la care au venit să aducă daruri „înţelepţii ucenici ai cuvintelor vrăjitorului Valaam“, amintind de profeţia acestuia: „o stea răsare din Iacov, un toiag se ridică din Israel“ (Numeri 24, 17). Ultimul tropar al cântării a patra parafrazează psalmul 71, versetele 6-11, interpretând expresia „pogorî-Se-va ca ploaia pe lână“ ca pe o referire la Întrupare.
Cântarea a cincea biblică, reprezentată de textul din Isaia 26, 1-20, stă la baza cântării imnografice omonime, în care Sfântul Cosma Melodul dezvoltă câteva teme din acelaşi proroc: Mesia – Îngerul de mare sfat (Isaia 9, 5, în irmos) şi naşterea din Fecioară (Isaia 7, 14, în troparul al doilea). În primul tropar este prezentată înscrierea ca rob al lui Hristos, prin care El ne-a dezrobit, izbăvindu-ne din robia păcatului, precum şi asumarea sărăciei de bunăvoie, prin care a îndumnezeit firea omenească întreagă, inclusiv trupul „cel din ţărână“.
A şasea odă a canonului, creată după prototipul cântării lui Iona (2, 3-10), compară, în cadrul irmosului, naşterea lui Hristos cu ieşirea lui Iona din chit, adeverind că Fecioara a rămas „nestricată, nevătămată“ după naştere. Cel dintâi tropar citează psalmul 109, 3: „Din pântece mai înainte de luceafăr Te-am născut“, text referitor la naşterea din veci a Fiului din Tatăl. Ultimul tropar al acestei cântări reformulează o cunoscută profeţie a lui Isaia (9, 5-6), astfel: „Prunc tânăr din frământătura lui Adam S-a născut Fiul şi S-a dat credincioşilor. Acesta este Părinte şi Domn al veacului ce va să fie; şi se cheamă Înger de mare sfat; Acesta este Dumnezeu tare, Care ţine cârmuirea făpturii“.

„Taină străină văd şi preaslăvită!“

De la cântarea a şaptea se fac simţite trimiterile la relatarea nou-testamentară a Naşterii Domnului. Irmosul singur se referă la Cântarea celor trei tineri (1, 28-67), în vreme ce toate trei troparele amintesc de păstorii Betleemului, care s-au învrednicit să audă oastea cerească.
Irmosul odei a opta propune spre meditare episodul izbăvirii celor trei tineri din cuptorul încins, care a preînchipuit taina Înomenirii Cuvântului, căci cuptorul „nu a ars pe tinerii pe care i-a primit, precum nici focul dumnezeirii pântecele Fecioarei, în care a intrat“. Cele trei tropare ale acestei cântări vorbesc despre robia Babilonului, în care au fost duşi „tinerii lui David“, împreună cu „prăzile împărătesei Sionului“. Hristos însă, „cu povăţuirea stelei“, „a tras în Sion vistieriile (Babilonului) şi pe împăraţii cei în stele cititori“, stricând „înşelăciunea Babilonului şi armonia cântăreţilor“ idolatri de altădată.
Cântarea a noua foloseşte, după cât se pare, idei şi expresii dintr-o cuvântare a Sfântului Ioan Gură de Aur la Naşterea Domnului, care se deschide cu cuvintele: „Taină străină văd şi preaslăvită!“ Imnograful prezintă apoi paradoxurile sărbătorii: „cer fiind peştera, scaun de heruvimi Fecioara; ieslea, sălăşluire (chorion) întru care S-a culcat Cel neîncăput (achoretos), Hristos Dumnezeu, pe Care lăudându-L Îl mărim“.
Troparele cântării a noua urmează firul istorisirii Evangheliei lui Matei (2, 1-12). Astfel, troparul întâi ni-i prezintă pe magii călăuziţi de „minunata mergere a stelei celei noi“, care L-au mărturisit ca împărat pe Hristos, Cel născut în Betleem, căci, potrivit următoarei stihiri, ei îl întrebaseră pe Irod: „Unde este Pruncul Împărat, Cel de curând născut?“ Al treilea tropar afirmă că steaua i-a călăuzit pe magi la Betleem, dar şi de acolo spre ţara lor. Acest fapt este confirmat de Sfânta Tradiţie în sensul în care ea susţine că steaua Naşterii era de fapt Arhanghelul Gavriil, care s-a arătat astfel în chip luminos spre indicarea drumului, apoi li s-a arătat magilor în vis, îndemnându-i să nu mai treacă pe la Irod.
Parcurgând întregul canon al Sfântului Cosma, nu putem să nu fim uimiţi de modul în care fiecare tropar sau irmos utilizează una sau mai multe trimiteri scripturistice, înveşmântând în haina poeziei liturgice profeţiile vechi-testamentare, istorisirile Noului Testament şi erminiile patristice care revelează semnificaţiile marelui praznic al Naşterii lui Hristos.
Arhim. Chiril LOVIN, pentru ziarul Lumina.
Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 2,829 other followers