Anton Uncu


Arhidiaconul Anton V. Uncu (18 ianuarie 1908, Beibugeac (Tulcea) ‑ 5 decembrie 1976, Bucureşti), a fost arhidiacon la Catedrala Sfintei Patriarhii timp de 23 de ani, apoi preot la biserica Sf. Treime-Ghencea, timp de 14 ani.

Rămânând orfan de mic, a crescut pe la orfelinate. În 1923, fiind la orfelinatul din Cîmpulung-Muscel, va fi repartizat, datorită aptitudinilor sale muzicale excepţionale, la „Seminarul orfanilor de război”, din aceeaşi localitate.

Imediat după absolvirea Seminarului (1930) a fost încadrat pe postul de cântăreţ la Catedrala Sf. Patriarhii, unde va funcţiona până în 1932, când se înscrie la Facultatea de Teologie, pe care o absolvă, în 1936. În 1935 fusese hirotonit diacon pe seama bisericii Sf. Gheorghe-Nou, iar în 1939 va fi transferat la Catedrala Patriarhală.

În 1936 îl găsim printre studenţii înscrişi la Academia de Muzică religioasă, care fusese înfiinţată în 1928, la Bucureşti, de către patriarhul Miron. Aici îl va cunoaşte bine pe marele profesor protopsalt I. Popescu-Pasărea, care l-a recomandat cu toată căldura la catedra de muzică bisericească de la Seminarul „Nifon Mitropolitul”.

Aşa se face că, în 1936, a fost numit profesor la această catedră, unde a funcţionat până în 1948; în 1949 a fost numit asistent pentru muzica bisericească la Institutul Teologic Universitar din Bucureşti.

A compus şi tipărit Cântările Sfintei şi Dumnezeieştii Liturghii în 1943, Anastasimatarul în 1945(?) şi Antologhionul (antologie de cântări bisericeşti), în 1947. În 1951 revizuieşte şi publică pe ambele notaţii suprapuse, împreună cu prof. Nicolae Lungu, Cântările Sf. Liturghii şi cântări la cateheze, după melodiile tradiţionale din Biserica Ortodoxă Română. Au rămas încă multe cântări în manuscris (Idiomelarul lui Dimitrie Suceveanu, completat şi transliterat cu caractere latine, Teoreticon, Slujba înmormântării preoţilor de mir, Slujba Cuvioasei Parascheva etc).

Protopsalt şi compozitor, caligraf şi profesor, cleric şi cântăreţ desăvârşit, A. V. Uncu a compus parcă pe măsura vocii sale, care avea o întindere foarte mare, cântări care constituie pietre de încercare pentru cântăreţii cei mai versaţi, prin ambitusul lor larg, prin desele modulaţii, cu melisme bogate, cu fraze largi, dar bine închegate, cu prozodie şi naturaleţe.

 Diac. Conf. Dr. Nicu Moldoveanu, Profesorul, protopsaltul şi clericul Anton V. Uncu, în „Biserica Ortodoxă Română”, an XCVIII(1980), nr. 9‑10, p. 1011‑1015 + 20 pagini muzicale; Gheorghe C. Ionescu, op. cit., p. 413‑415; Viorel Cosma, Lexicon, vol. IX, Bucureşti, 2006, p. 137‑139.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s