Pr. Cristian Todireanu – compoziții muzicale


todireanu

 Cristian Todireanu  a fost psalt al Catedralei Patriarhale între anii 2001-2004 și diacon al Catedralei Patriarhale între anii 2004 – 2009. În anul 2009, luna februarie, a fost hirotonit preot de către P.S. Macarie Dragoi, în cadrul Sfintei Liturghii săvârșite la Catedrala Patriarhală. A fost mai apoi repartizat preot slujitor la parohia „Sfinții Împărăti Constantin și Elena”- Bariera Vergului, Parcul Călărași din București, unde slujește și în prezent. ( Biserica unde constant, an de an, în luna decembrie, grupul de psalti „TRoNoS” sustine concertul de colinde).

Este membru al grupurilor TroNos, Nectarie Protopsaltul și Stavropoleos și colaborator cu formația de muzică bizantină Psalmodia a UNMB. 

Prin activitatea sa, a îmbogățit  repertoriul stranei cu frumoase slujbe puse pe notație  bizantină. Dintre acestea amintim: „Canonul utreniei Sfântului Cuvios Dimitrie” și “Vecernia Sf. Ierarh Iosif de la Partoș”, care au fost înregistrate și imprimate pe cd audio; „Utrenia Sfântului Iosif de la Partoș”, „Slujba Tuturor Sfinților români” (a doua după Rusalii) , „Slujba Sfinților Doctori fără de arginți Cosma și Damian” (pe cd), „Vecernia si Utrenia Sfantului Stelian”, „Slujba Paraclisului mic al Maicii Domnului” s.a. ce se regasesc mai jos si pot fi descarcate. 

În data de 8 decembrie 2023, la Reședința Patriarhală, a primit rangul de iconom stavrofor din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel.

Partituri scrise de părintele Cristian Todireanu:

  1. IMN Patriarhal
  2. paraclisul sf ioachim si ana 9 septembrie
  3. Slujba Sf. Gheorghe de la Cernica – 3 decembrie
  4. Stihiri la DS Sf. Cosma si Damian -1 noiembrie
  5. Stihiri la DS Sf. Grigorie Dialogul
  6. Stihiri si Slava la DS si Tropar Sf. Constantin si Elena – 21 mai
  7. T R O P A R U L Sf Neagoe Basarab– 26 septembrie
  8. Tropar si Condac la Sf. Luca al Crimeei
  9. Utrenia-sf.-Stelian 
  10. Canonul Sfântului Grigorie Decapolitul– 20 noiembrie
  11. Stihiri-la-Doamne-strigat-am-ale-sf.-Andrei-CT
  12. Stihiri-la-Laude-ale-sf.-Andrei-CT
  13. Stihiri-la-Litie-ale-sf.-Andrei
  14. Slujba Tuturor Sfintilor Romani
  15. La Taina Botezului
  16. Sf Mare Mucenic Dimitrie izvoratorul de mir – 26 octombrie
  17. Slava…, Si acum…, dupa Polieleu
  18. Troparele de umilinta
  19. Stihiri vecernie – Sf Mina -11 noiembrie
  20. Utrenia Sf. Nectarie – 9 noiembrie

7 comentarii Adăugă-le pe ale tale

  1. gabriel radasanu spune:

    Am adăugat Paraclisul

    Apreciază

  2. gabriel radasanu spune:

    Vă mulțumesc pentru observație! Momentan am scos cele două piese, până le voi găsi și le voi adăuga înapoi.

    Apreciază

Lasă un comentariu