Festivalul „Muzică în vechea Cracovie”


 

De aproape 40 de ani se desfăşoară la Cracovia festivalul „Muzică în vechea Cracovie” în cadrul căruia pe tot parcursul lunii august au loc concerte de muzică clasică şi religioasă în cele mai importante biserici sau săli de concerte. Şi alte oraşe din Polonia au preluat aceasta tradiție. În ultimii 7 ani, în cadrul acestui festival au fost invitate să concerteze şi formații sau coruri de muzică bizantină iar anul acesta grupul Tronos al Patriarhiei Române a primit invitație pentru susținerea unui concert pe data de 28 august.
Pe lângă invitația la acest eveniment au mai fost alte două invitații din orașele Mielec şi Sandomierz.
Astfel, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel şi la inițiativa organizatorilor Festivalului „Muzică în vechea Cracovie” împreună cu Institutul Cultural Român, grupul Tronos a susținut un concert la Meielec, pe 25 august 2016 în cadrul celei de-a XIX-a ediție a Festivalului Internațional de Muzică.
Pe 26 august 2016 grupul Tronos a concertat în Biserica Dominicană Sf. Iacob din Sandomierz iar pe 28 august a susținut un concert în Biserica Franciscană din Cracovia.

Duminică dimineața, pe 28 august grupul Tronos a participat la Sfânta Liturghie în Biserica Ortodoxă Rusă din Cracovia unde a intonat câteva din răspunsurile de la strană.

Toate cântările interpretate în cele 3 concerte au fost întâmpinate cu îndelungi aplauze şi bis-uri de către publicul numeros.

Pr. Cristian Todireanu

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s