Cu Tronos în Creta


         În partea de răsărit a Mării Mediterane, între Europa, Asia și Africa, se întinde Insula Creta. Arată ca o navă acostată între Est și Vest, leagănul primordial al civilizației europene.

         Chania, este unul din cele mai frumoase orașe ale Greciei, denumit și „Veneția Greciei”, și este construit în partea vestică a Cretei, pe ruinele faimosului oraș antic – Kydonia.  Orașul vechi – ca o cetate, este înconjurat de un zid venețian ridicat în secolul al XV-lea.

         Mănăstirea Preasfintei Născătoare Odīghítria (Îndrumătoarea) se află la aproximativ 26 km nord de Chaniá, la mică distanţă de Kolymbári. A fost ridicată în acest loc în secolul al XVII-lea. A devenit cunoscută la scurtă vreme după înfiinţare, datorită faptului că în zonă exista o vie şi bogată tradiţie ascetică. Denumirea Mănăstirii (Gōniá, „colţ”) are legătură cu poziţia sa geografică, aflându-se în capătul unui larg golf de lângă oraşul Chaniá.

         Sfânta Mănăstire a Îndrumătoarei (Odīghítria) Gōniá este aşezământ patriarhal şi stavropighial. Icoanele bizantine care s-au păstrat în Mănăstirea Gōniá ne dezvăluie faptul că acest loc a fost un important centru al artei bizantine din perioada de sfârşit a stăpânirii veneţiene.

         Pășim cu sfială pe poarta mănăstirii și ne îndreptăm către Katolikonul ei, locul unde se va săvârși în dimineața aceasta Sfânta liturghie în limba română. Ne cuprinde pe toți un fior sfânt și în același timp o mândrie că vom reprezenta țara noastră aici. Deși nu e tot grupul Tronos, totuși îi purtăm pe toți în inimile noastre. Suntem 7, asemenea Sinoadelor ecumenice, asemenea darurilor Sfântului Duh. Dragostea, bucuria și pacea le simțim și le trăim deplin în cadrul Liturghiei. Și ca să fim cât 9 cete îngerești, ni se alătură Aurelian și dl. Mavrichi de la presă. E minunată dănțuirea îngerilor la momentul heruvicului închipuită de legănarea candelabrelor. Strana stângă e patriarhală, cea dreaptă e a „Tronurilor”. Îi facem cunoscuți pe Amfilohie, pe Zmeu și pe Gibescu în patria unde s-a născut cândva Gheorghe Cretanul, profesorul de muzică al reformatorilor muzicii bizantine.

         După cuvântul de mulțumire al P.S. Visarion adresat Sanctității Sale – Bartholomeu I, Patriarhul ecumenic, am primit binecuvântarea patriarhilor și un cuvânt de mulțumire din partea P.F Daniel, patriarhul nostru. Ne bucurăm de ospitalitatea cretană în arhondaricul mănăstirii. Părintele Hrisant e foarte atent cu noi și ne vorbește românește. Pentru o clipă am crezut că este român însă este cretan și a învățat limba noastră la Iași, unde urmează cursurile unui doctorat.

         Ierarhii se retrag încet și pleacă spre Centrul de Conferință unde au loc ședințele Sfântului și Marelui Sinod. Prin curtea mănăstirii numai jurnalistul Televiziunii Trinitas, părintele Gheorghiță și cameramanul său, părintele Paul încearcă să ia un interviu Protopsaltului Mihail. Ce importanță are pentru noi prezența corului Tronos la acest eveniment istoric? M.B: Este o mare cinste pentru noi să ne aflăm aici, pentru că este un eveniment unic și nu are loc în orice timp.”  Unic și irepetabil aș spune. Fugit irreparabile tempus spune Vergilius. Și dacă timpul  „zboară” ce ne rămâne? Ce-am dăruit altora. Am bucurat inimile ierarhilor noștri, membri ai delegației române prezente la lucrările acestui Sfânt Sinod, precum și altor ierarhi din Biserica Ortodoxă, la liturghie fiind prezenți și Patriarhul ecumenic, cel al Ierusalimului și cel al Serbiei precum și arhiepiscopul Cretei – Irineu.

         Coborând spre oraș, aici ne întâmpină Portul vechi. Este un frumos simbol al orașului în care pulsează totodată inima cetății. Farul venețian ne urează bun venit. Casele vechi, cu distincte elemente arhitecturale, venețiene și turcești își schimbă culoarea în funcție de timpul zilei. Astfel, un amestec magic între culturi ți se așterne înainte,  o combinație armonioasă de vechi și nou și un punct de întâlnire între diferite civilizații.

         Fortăreața venețiană –Firka– se află pe partea vestică a Portului și astăzi găzduiește Muzeul Nautic al orașului. A fost inaugurat în 1973 și include o colecție minunată de obiecte navale tradiționale grecești: hărți, gravuri și modele de nave : Elli și submarinul Papanikolis.

         Aici, în seara zilei de sămbătă, 25 iunie 2016, noi, Grupul psaltic „Tronos” al Catedralei patriarhale am susținut un concert în cadrul programului cultural organizat de Ordinul „Sfântul Andrei” al Arhonților Patriarhiei Ecumenice, în închiderea lucrărilor Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe. Am urcat pe scenă după prestațiile corurilor Bisericilor Ortodoxe din Cipru (corul Mănăstirii Kikkos) și Albania.

         În semn de prețuire pentru gazdele elene, am interpretat și o doxologie («Δόξα σοι τῷ δείξαντι τὸ φῶς» a lui Hurmuz Hartofilax, în glasul 7 varis) în limba greacă, încheind în aplauzele publicului.

         Am trăit clipe de neuitat, într-o comuniune unică – Biserica, unde ceea ce eu nu înțeleg, ceilalți pot să înțeleagă și să trăiască. Nu mă mai sprijin numai pe credința mea ci pe credința creștină din toate timpurile, a celor ce ne-au precedat și până astăzi, pentru a căpăta încredere în Taina credinței.

Gabriel Rădășanu

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s