Priveghere în cinstea Sfinților Trei Ierarhi


Zilele acestea, la Catedrala patriarhală programul liturgic este unul special. În fiecare seară, de la ora 18:00, pelerinii care vin să se închine la sfintele moaște pot participa și la slujba Privegherii.

În această seară, Sfânta Slujbă a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român al Ungariei, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. Din soborul slujitor a făcut parte şi Părintele Arhim. Clement Haralam, Mare Eclesiarh al Catedralei Patriarhale.

„Această prezenţă a Sfinţilor Trei Ierarhi, această dorinţă a lor de unitate, această grijă a lor pentru Biserică ne dorim să umple de bucurie şi de binecuvântare şi sufletele noastre. Dorim să vă punem la inimă, mai ales celor care  ne urmăresc prin intermediul Radioului şi Televiziunii Trinitas, români din ţară şi din străinătate, dragostea aceasta pentru Sfânta Biserică pe care Sfinţii Trei Ierarhi au avut-o cu prisosinţă mai presus de orice din viaţa lor. Au jertfit totul pentru această dragoste de Dumnezeu, pentru această dragoste de Biserică”, a spus Preasfinţitul Părinte Siluan în cuvântul de învăţătură.

Răspunsurile la strană au fost date de Grupul Psaltic Tronos al Catedralei Patriarhale.

Această prezentare necesită JavaScript.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s