Arhidiaconul Gibescu


Născut la 15 septembrie 1861, în satul Gibeşti, judeţul Vâlcea, vestitul între arhidiaconii de secol XX, George Gibescu, pe lângă permanenta trăire în curatul duh psaltic de rugăciune s-a remarcat prin frumoasele cuvântări la diferitele ocazii ori sărbători ale societăţilor clerului român şi nu numai (pe atunci cele mai cunoscute fiind „Ajutorul”, „Clerul”, „Frăţia” etc.).

         A studiat la Seminariile Teologice din Curtea de Argeş (1873 – 1877) şi Central din Bucureşti (1878-1882), mai târziu la Facultatea de Teologie din Bucureşti, la care a obţinut licenţa în 1892, având titlul Preoţia ca ierarhie, tratată din punct de vedere istoric, dogmatic, canonic şi pastoral, lucrare cuprinzând un număr de 135 de pagini, fiind totodată de-o deosebită profunzime, publicată în acelaşi an al absolvirii.

         Intre anii 1882-1884 a activat ca pedagog la Seminarul din Curtea de Argeş, diacon la biserica Olteni din Bucureşti (1885), la Mitropolie (1886), la Episcopia Râmnicului (1898), concomitent fiind şi director al Cancelariei acestei Episcopii, (1888 -1893) şi profesor de Muzică bisericească la Seminarul Eparhial (1894).

         Între anii 1894-1896 şi 1905-1917 a activat în postul de subdirector al Cancelariei Mitropoliei Ungrovlahiei şi director al Cancelariei Sfântului Sinod (1917-1918). Vreme de 35 de ani a fost profesor de religie la diferite licee din Bucureşti, începând cu anul 1894 şi până în 1929 (la Liceul de băieţi, Lolliot, iar din 1912 la Şcoala normală de fete Azilul Elena Doamna), director al Seminarului Nifon (1923 – 1926), arhidiacon (din 1894) şi preot la biserica Domniţa Bălaşa (1906-1934). Timp de trei ani îndeplineşte şi funcţia de eclesiarh la Catedrala Patriarhală (1924-1927). A adormit în Domnul în Bucureştii anilor 1942.

         Din ardenta dorinţă de a se reveni în stranele bisericeşti la frumoasa tradiţie de odinioară, într-un mod imperios necesar se cuvine a se aduce în încă via conştiinţă a psalţilor de astăzi, care cu greu îşi mai păstrează demnitatea de colucrători la Sfintele Slujbe săvârşite în Sfânta lui Hristos Biserică, rolul fabulos al cântării în curatul duh ortodox de rugăciune prezentat în chip deosebit de mari oratori şi maeştri muzicieni din vremuri şi veacuri nu de mult scurse. Vom încerca pe parcursul prezentului articol, care nu are pretenţia de a se numi studiu, ci doar o relatare, a prezenta colosalul merit pe care strana bisericească îl are în slujbele sfintei noastre Biserici şi totodată rolul muzicii universale în activitatea omului de zi cu zi. Căci ori de câte ori ne hotărâm să ne mai îndulcim amărăciunile în viaţa aceasta, când ne simţim frământaţi în sufletele noastre, de diferite nevoi şi ocupaţii, atunci ori cântăm singuri, ori ne ducem undeva, având scopul de a asculta o cântare.

         Pentru o mai bună explicaţie, ne putem orienta, precum odinioară marii maeştrii muzicoşi, direct în natura care ne înconjoară, luând drept exemplu o frumoasă zi de primăvară, când, obosiţi şi cu sufletul însetaţi după muzica naturii, nu ne grăbim oare să ieşim la câmp, ca să auzim ciripitul păsărilor şi cântecul de-a dreptul fermecător al privighetoarei?

         Totul în natură este muzică. încă din cele mai vechi timpuri, putem afirma fără temere de greş că muzica a fost şi încă mai este arta care a jucat un rol foarte important în viaţa omenirii în general şi în viaţa Bisericii Creştine în mod special. Dintre toate artele, muzica a fost socotită, din cea mai adâncă antichitate până astăzi, ca artă divină, aceasta având puterea de a transforma viaţa sufletească a omului spre a-1 conduce către perfecţiune şi către bunul suprem.

         Având certitudinea că starea morală şi gustul estetic al unui popor se adâncesc profund prin cultivarea muzicală a acestuia, neconsiderând sosită vremea a ne exprima vreun punct de vedere personal asupra muzicii, am hotărât, sub forma unui interviu cu trecutul, a readuce în tipar cuvinte de aur rostite de marii oameni de cultură şi totodată ostenitori ai artei muzicale milenare.

         Unul dintre marii oameni de muzică ai secolului XX, considerat a fi un protopsalt cu renume în epoca sa şi totodată un mare orator, deşi puţine cuvântări i-au cunoscut tiparul, a fost arhidiaconul profesor George Gibescu.

         Cunoscut a fi fost un nume cu răsunet în oratorie, părintele Gibescu ne-a lăsat, după trecerea sa în ţara de peste veac, o bogată operă cuprinzând cuvântări la diferite ocazii, dintre acestea mare parte necunoscând lumina tiparului,

         Pe lângă cuvântări la diferite ocazii, a publicat şi un mănunchi preţios de lucrări istorice şi manuale didactice (Manual de teologie pastorală… pentru folosirea elevilor seminarişti şi a tuturor preoţilor, Bucureşti, 1894 (ed. a II-a, Bucureşti, 1899.); Istoria Sfântă a Vechiului şi Noului Testament,… pentru cl. I secundară, ed. I, Bucureşti, 1915, Explicarea Evangheliilor… pentru cl. II-a secundară, Bucureşti, 1916, Istoricul Mitropoliei Ungrovlahiei şi mitropoliţii Ţării Româneşti, Bucureşti, 1907, Un mare ierarh din trecutul apropiat al Bisericii noastre: mitropolitul Ghenadie Petrescu, 1893-1896, Bucureşti, 1941; Sfaturi duhovniceşti, Bucureşti, 1940, apud. pr. prof. univ. dr. Mircea Păcurariu, Dicţionarul Teologilor Români, Bucureşti, 1996.)

Interviuri cu trecutul – „Mărturiile arhidiaconului George Gibescu”, de Diacon Codruţ SCURTU, in Argesul Ortodox nr. 335/2007

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s