Buna Vestire


Apariţia acestui gen, numit calofonic (gr.: „care sună frumos”), a fost favorizată de Renaşterea din vremea Paleologilor, de înflorirea isihasmului şi de înlocuirea tipicului urban de catedrală cu cel monahal palestinian, în care slujbele pentru sărbători, întinse de-a lungul întregii nopţi, aveau un rol central.

Irmoasele calofonice – numite de psalţii români din veacurile trecute şi irmoase veselitoare sau frumos viersuitoare – reprezintă o categorie bine constituită, distinctă de cîntările omonime din perioada Imperiului Bizantin. Ca şi acestea, irmoasele calofonice propriu-zise sînt cîntări melismatice asociate sărbătorilor. Spre deosebire de vechile irmoase, cele din secolul al XVII-lea şi următoarele erau menite a fi cîntate în afara slujbelor: fie în biserică, la împărţirea anafurei sau a pîinii binecuvîntate la Litie, fie în afara ei, la mesele întinse la sărbători sau în cinstea unui invitat de vază, din ierarhia Bisericii sau din administraţia otomană. Din punct de vedere muzical, irmoasele calofonice folosesc formule caracteristice stilului irmologic, însă lărgite şi împodobite, fară a atinge însă dimensiunile irmoaselor din perioada calofoniei bizantine. Spre deosebire de acestea din urmă, irmoasele calofonice propriu-zise folosesc rareori formule ale stilului papadic (caracteristic variantelor melismatice ale psalmilor). De asemenea, irmoasele calofonice nu includ cratimi; în schimb, presupun execuţia unei cratimi la finalul irmosului, compusă special în acest scop. Cîntăreţul poate alege cratima după voie – chiar dacă autorul acesteia este altul decît cel al irmosului – dintre cratimi-le scrise în acelaşi glas cu irmosul şi care, de preferinţă, au formule muzicale compatibile cu cele din irmos. Particularitătile muzicale ale irmoaselor calofonice -ambitusul foarte larg, modulaţiile dese, salturile mari, schimbările de tempo, secvenţele, împrumuturile din rafinata muzică de curte otomană – fac ca acest gen să fie cel mai dificil din muzica bizantină şi să fie cel din urmă pe care dascălul îl predă ucenicului. Irmoasele calofonice sînt accesibile doar muzicienilor iscusiţi şi, din acest motiv, interpretarea lor este de obicei solistică (nu însă şi cratimile, cîntate în mod obişnuit de întreaga ceată a psalţilor).

Irmoasele calofonice preiau, în principal, texte de irmoase şi tropare din canoane; se întâlnesc însă şi texte ale unor cîntări din genuri muzical-liturgice înrudite. Aproximativ o treime dintre ele sînt închinate Născătoarei de Dumnezeu. Textul cîntării indică sărbătoarea la care este potrivită cîntarea irmosului calofonic, fără ca acest lucru să însemne că este cîntat neapărat în aceeaşi zi ca irmosul sau troparul al cărui text îl preia.

Costin Moisil

Un gând despre &8222;Buna Vestire&8221;

  1. Foarte frumoase explicatiile, iar inregistrarea aleasa ca exemplificare este cu adevarat deosebita! Multumiri pentru postare!!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s