ASOCIAŢIILE DE CÂNTĂREŢI BISERICEŞTI


ASOCIAŢIILE DE CÂNTĂREŢI BISERICEŞTI

De indiferenţa capilor bisericeşti şi a autorităţilor superioare faţă de starea precară, fie materială sau instructivă, atât de dăunătoare prestigiului credinţei noastre strămoşeşti, cei dintâi sezizaţi au fost înseşi psalţii, din toate unghiurile ţării.

De aceea la primul apel, lansat de psaltul Pană Brăneanu, se instituie, în Bucureşti, în principiu, la 22 Iunie 1888, Socie­tatea cântăreţilor bisericeşti din România, cu numele de „Ioan Cucuzel”, care la 27 Decembrie acelaşi an, se constituie după toate formele statutare, iar abia, după 16 ani, la 16 Februarie 1904, e recunoscută, prin decretul regal No.584, ca persoană morală şi juridică, în limitele statutelor, care cuprind 82 articole şi sunt publicate în statistica Cassei Bisericei, creată în 1904.

Alături de societatea „I. Cucu­zel”, la 30 Septembrie 1910, se pun bazele societăţii cântăreţilor biseri­ceşti „Ieromonahul Macarie”, alegându-şi comitetul conducător în frunte cu profesorul I. Popescu- Pasărea. Tot în acest timp, în Bucureşti, fiinţează societatea cân­tăreţilor „Crucea”. Se vede că din cauza prea multelor veleităţi demnitare, se uitase scopul primordial, pentru care se înfiinţase asociaţia în 1888; de aceea, însăşi au­toritatea bisericească, mitropolia Ungro-Vlahiei, conştientă de foloasele unei asemenea societăţi, constituită pe baze serioase, cu ordinul 6528 din 16 Decembrie 1910, hotărăşte trecerea şi unificarea societăţii „Crucea” cu societatea „ Ioan Cucuzel”, ca una ce e recunoscută ca persoană morală.

Cele două asociaţii rămase, „Macarie” şi „Cucuzel”, igno­rând totuşi cauza principală, care ar fi trebuit să le unească, cu idei antagoniste, propagate în cele două reviste „Glasul Stra­nei” şi Cucuzel”, infiltrează, tot mai mult, ura şi intriga, între membrii acelor două asociaţii. De aceea, la 1 Ianuarie 1915, în urma unei înţelegeri prealabile între comitetele celor două societăţi din Bucureşti, se hotărăşte, în principiu, unirea celor două societăţi într’o singură societate cu numele de „Ma­carie”, încetarea apariţiei buletinului „Glasul Stranei” şi recu­noaşterea, ca organ cultural, revista „Cultura”.

Evenimentele cauzate de războiul realizării idealului na­ţional, au întârziat definitivarea hotărîrii provizorii din 1915, şi abia la 23 Septembrie 1920, în Bucureşti, prin o prealabilă înţelegere între cei doi preşedinţi ai societăţilor „Macarie” şi „Cucuzel”, se hotăreşte şi se admite, de adunările generale, con­topirea lor în ,.Asociaţia generală a cântăreţilor bisericeşti din România Cucuzel”, sub preşedinţia d-lui Popp-Vica, inspec­tor general în Ministerul Cultelor şi Artelor, care după un an de­misionează, urmându-i la preşidenţie I. Popescu-Pasărea.

Pentru binele cântăreţilor, pentru progresul lor cultural şi profesional, se tranşează definitiv chestiunea unirii, care face puterea lor, prin stăruinţa plină de însufleţire a d-lor : I. Popescu- Pasărea, preşedintele asociaţiei, Păun I. Bellu, P. Chirculescu, Z. Datculescu cântăreţ la biserica Albă vicepreşedinte al aso­ciaţiei, T. Pompiliu, S. Mondea, Atanasie I. Niţeanu, C. Ionescu- Sohat, Anghel Dimitrescu de la biserica Doamnei, C. Georgescu, Petre Velicu de la biserica Creţulescu, Udriştoiu de la biserica Sf.Ilie şi tenor la Operă şi alţii.

La 12 Decembrie 1920, adunarea generală a societăţii cân­tăreţilor „I. Cucuzel” îşi votează statutele, care, în urmă, au fost sancţionate prin înaltul decret cu No. 1689 din 1921.

Astfel constituită şi cu puteri unite, la 31 Mai 1921, asociaţia îşi ţine primul ei congres cu delegaţii asociaţiilor din întreaga ţară. Din o luptă demnă cu documentări reale, foloasele acestui prim congres s’au evidenţiat prin recunoaşterea unui drept al cântăreţilor, dreptul la gradaţie, pe care-1 revendicau, cu drept cuvânt, de multă vreme.

Pentru progresul vieţii bisericeşti şi naţionale, mitropolia Ungro-Vlahiei, împreună cu toate eparhiile din ţară şi Ministerul de Culte, prin ordinele oficiale din 11 Februarie 1921, acceptă să patroneze ,.Asociaţia generală a cântăreţilor bisericeşti din România”.

Înainte încă de înfăptuirea unirii tuturor asociaţiilor de cântăreţi din Bucureşti, într’o singură şi mare asociaţie, ele, societăţile „I. Cucuzel”, „Ier. Macarie” şi „Crucea”, îşi activau existenţa lor prin fel de fel de porniri de natură culturală. Soc. ,,Macarie Ieromonahul” dă, la 2 Februarie 1910, în sala Eintracht, un concert vocal, cu un program format, în mare parte, din me­lodii de psaltichie monodică. Pentru popularizarea şi cultura cân­tărilor bisericeşti, întreprinderea soc. „Macarie”, nici că se putea să fie mai interesantă; de aceea, încurajată la prima ei manifes­tare, la 2 Mai 1912, dă un concert coral în sala Ateneului din Bu­cureşti. Programa a fost, eminamente, consacrată compoziţiilor religioase şi naţionale ale lui Anton Pann. Amintirea cântăreţului poet şi literat a atras la concert pe toţi acei intelectuali, care, în activitatea lor, sunt mereu conduşi de spiritul măreţilor pre­decesori. Pe lângă concepţia melodică a cântărilor religioase, ca răspunsurile glasului al 5-lea, etc. s’au cântat, în partea a II-a, cântecele de lume ale lui A. Pann, ca : Mugur, mugurel, Tulpină dragă, Hora veche şi altele din colecţia „Spitalul Amo­rului”. Cu această ocazie, profesorul I. Popescu-Pasărea.în con­ferinţa care a precedat acest concert, a relevat faptul că melodia cântecului „Deşteaptă-te Române” aparţine lui A. Pann. E regre­tabil că, din acest punct de vedere, acţiunea acestei so­cietăţi s’a oprit la acea dată, în manifestările ei de muzică bisericească.

Dar, culturalmente, această societate a stăruit şi a reuşit a înfiinţa o şcoală de cântări bisericeşti, care, la 28 Iunie 1912, a şi prezentat elevii la primul examen de clasă, fiind examinaţi asupra muzicii teoretice, tipic, glasul I şi V din Anastasimatariu.

Revistele acestor asociaţii Cucuzel” condusă de N. Severeanu, harnicul profesor din Buzău, „Glasul Stranei şi Cultura”, au contribuit şi ele la crearea unui curent de sănătate sufletească printre psalţi, iar coloanele acestor reviste au contribuit ca melodia stranei să-şi recapete autoritatea istorică a lui Macarie şi a lui A. Pann.

Aşa, economul Al. Popescu-Cernica, reflectând, în revista „Cultura” din Iunie 1914, asupra modului de a cânta al psalţilor la strană, spune: „Cântăreţul e farul care poate înduioşa inima prin o cântare dulce, sonoră, frumoasă, lină şi fermecă­toare. Şi tot cântăreţul, străin de arta muzicală şi cu o voce spârtigoasă, gângavă, mult nazală şi fără nici o noimă, în loc să facă pe credincios a se lipi de biserică şi a iubi casa Dom­nului, îl poate dezgusta, îl poate face să zică : ,,La ce să mă duc la biserică ? ce am să aud acolo ? nimic, decât un popă mormăind şi un dascăl incult, cu o voce respingătoare şi aproape animalică”.

O cântare dulce, lină şi plăcută după cel cu rostul de aur e o cântare angelică, heruvimică şi plină de farmec. Să cântăm deci, pe cât ne e cu putinţă, să nu strigăm, să nu ne opintim, să nu gesticulăm, când cântăm, ci, din imnele, doxologiile şi trisaghiile noastre, să facem astfel ca sufletul şi inima celui ce ne ascultă, să rămână cu desăvârşire satisfăcute, iar numele lui Dumnezeu să se binecuvinteze.

 *extras din Mihail Gr. Poslușnicu- „Istoria  musicei la români”

2 gânduri despre &8222;ASOCIAŢIILE DE CÂNTĂREŢI BISERICEŞTI&8221;

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s