Lansare cd la Craiova


Editura „Mitropolia Olteniei” a organizat duminică, 23 octombrie, lansarea a două CD-uri cu muzică bisericească, înregistrate de Grupul psaltic ‘Sfântul Mare Mucenic Dimitrie’ al Catedralei mitropolitane din Craiova, informează „Ziarul Lumina”, Ediţia de Oltenia. Evenimentul a avut loc în Sala Mare a Filarmonicii ‘Oltenia’ şi a fost deschis prin cuvântul de binecuvântare al Înalt Preasfinţitului Mitropolit Irineu.

Editura ‘Mitropolia Olteniei’ aduce aproape lună de lună în atenţia iubitorilor de lectură, artă şi chiar muzică, lucrări de cea mai înaltă calitate grafică, executate cu mult talent şi dăruire. De data aceasta, darul închinat craiovenilor a însumat două CD-uri, imprimate cu muzică tradiţional-bisericească de psalţii de la Catedrala mitropolitană ‘Sfântul Dimitrie’ din Cetatea Băniei: ‘Imaginea sărbătorilor de peste an pe note bizantine’ şi ‘Adormirea Maicii Domnului, bucuria vieţii cereşti şi pământeşti’. Lucrările au fost prezentate oficial marelui public în cadrul unui eveniment cu totul aparte, impregnat cu momente muzicale de calitate şi discursuri pertinente.

„Muzica este o limbă cu valoare universal valabilă”

Toată activitatea a purtat arhiereasca binecuvântare a IPS Irineu, care, prezent la deschidere, a rostit un cuvânt de felicitare. ‘De la început ne-am propus să scoatem tot ce este mai bun şi mai frumos din muzica bizantină. Pentru aceasta am încercat să descoperim printre tinerii noştri talente reale, pe care să ne putem baza şi mai apoi să le punem la lucru. Astfel, prin editura noastră, îmbogăţită cu oameni de mare valoare şi râvnă, am reuşit să dăm viaţă acestor minunate lucrări şi iată că astăzi avem bucuria de a vorbi împreună despre muzică. Cândva, filosoful Platon spunea că universul este construit după o arie muzicală, necunoscută muritorilor. Toate planetele, stelele şi tot ceea ce există în univers se mişcă într-un ritm muzical. Evident că şi noi suntem alcătuiţi într-o formă armonioasă şi nu puţine sunt locurile în teologia Părinţilor Orientali unde putem găsi afirmaţia că, atunci când a făcut lumea, Dumnezeu cânta. Aceste lucruri ne minunează şi ne îmbărbătează. Orice om, indiferent dacă are ureche muzicală sau nu, indiferent dacă are cunoştinţe muzicale sau nu, dacă aude o melodie frumoasă tresaltă şi se bucură de ea. Muzica este o altă limbă cu valoare universală ce poate fi înţeleasă de toată lumea. Ea are o forţă de persuasiune mult mai mare decât cuvântul care este filtrat întotdeauna de raţiune. Ei bine, calea de comunicare a muzicii este inima, sufletul. Dacă am analiza aceste aspecte, am putea ajunge la concluzia că Dumnezeu iubeşte şi cuvântul, şi muzica, însă mai mult preţuieşte muzica. De aceea, în Apocalipsă El spune ‘Fiule, dă-mi inima ta!”, a conchis Înalt Preasfinţia Sa.

Poftiţi să vorbească despre valoarea grafică şi muzicală a lucrărilor, cei patru invitaţi (prof. Maria Barbărasă, de la Liceul de Artă ‘Marin Sorescu’ din Craiova, pr. lect. univ. dr. Ion Bârnea, cadru didactic la Facultatea de Teologie din Craiova, pr. lect. univ. dr. Antoniu Zamfir, cadru didactic la Facultatea de Muzică din Craiova, şi diac. prof. Alexandru Racu, dirijorul Coralei mixte a Catedralei ‘Sfântul Mare Mucenic Dimitrie’) au dezbătut pe larg modul de realizare a CD-urilor şi de interpretare a pieselor.

Între discursurile invitaţilor, membrii grupului psaltic, dirijat de prof. Victor Şapcă, au interpretat mai multe piese care se găsesc imprimate pe cele două CD-uri.

sursa: http://www.basilica.ro/ro/stiri_din_tara/lansare_de_cd_la_filarmonica_iolteniai_din_craiova_9359.html

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s