În Duminica Înfricoşatei Judecăţi, la vecernia mare, sâmbătă seara, se cântă “Vai mie, înnegritule suflete.” Această rugăciune cântată, de o profundă sensibilitate, creează o atmosferă ce ne cheamă la trezire duhovnicească, şi ne invită la cultivarea sensibilităţii duhovniceşti, la reconsiderarea atitudinii de indiferenţă pe care o arătăm în primul rând faţă de sufletul nostru şi faţă de mijloacele pe care Biserica ni le pune la dispoziţie pentru dobândirea mântuirii.
“Vai mie, innegritule suflete! Până când de la răutăţi nu te mai curmezi? Până când zaci în lene? De ce nu-ţi aduci aminte de înfricoşătorul ceas al morţii? De ce nu te cutremuri cu totul de înfricoşătoarea Judecată a Mântuitorului? Oare ce vrei să răspunzi sau cum vrei să dai seama? Lucrurile tale stau de faţă, spre mustrarea ta, faptele tale te vădesc, pârându-te. Deci, o, suflete! Vremea a sosit, aleargă, apucă înainte şi, cu credinţă, strigă: Greşit-am, Doamne, greşit-am Ţie; dar ştiu, Iubitorule de oameni, bunătatea Ta; Păstorule cel bun, nu mă despărţi pe mine de la starea cea de-a dreapta Ta, pentru mare mila Ta!” (Stihira Octoihului, Slavă pe glasul 8).
Compoziţia aceasta aparţine smeritului Ieromonah Macarie (înnoitorul muzicii psaltice româneşti;1770-1836). Melodia cântărilor lui este liniştită, nesilită şi potrivită. Ea curge lin, ca un izvor curat de apă. Tot aşa este şi interpretarea de faţă a protopsaltului Mihail.
cea mai frumoasa interpretare a acestei slave, pe care o a ascultat si Mitropolitul Pavlos, ce mai, l’ai uns !